Timpul...

Dragul meu,

M-am hotărât să-ți scriu. După multe ore în care m-am gândit dacă să fac asta sau nu.. Îmi este dor de tine. Mi-aș fi dorit să fii aici! Cu mine! Pur și simplu. 
Nu știu dacă îți place ”Dragul meu”, dar așa am vrut să-ți spun, pentru că îmi ești drag! Da! Vezi bine! Îmi ești drag! Cândva..ai fost al meu...sau aproape erai. Eram la un pas de fericire...dar nu știu ce s-a întâmplat. Îți amintești de orele în care vorbeam? Orice! Vorbeam ore întregi, nici când eram la masă cu familia nu ne opream! Îmi este dor de...
Îmi este dor de HOL! ”Holul plin de amintiri” e tot acolo. Trec des pe acolo. Doar trec. Îmi este teamă să mă opresc. Dacă mă opresc, doar pentru o secundă, te văd! Îmi amintesc totul. Primele momente timide când ne-am cunoscut și ne-a fost teamă să ne privim în ochi. Primele priviri și zâmbete sincere, simple, pline de emoție și sentimente. Fiecare pas, gest sau vorbă spusă. Fiecare moment în care ne așteptam unul pe altul. Nu a fost așa? Nu cred că am fost pentru tine doar o simplă ”Ea”... Dacă eram..nu era așa acum... Nu îți scriam după atâta timp în care am așteptat să-mi spui adevărul. Să te deschizi așa cum făceai odată! Îți amintești? Nu îți era teamă că o să te judec de lucrurile pe care le gândești. Nu! Erai TU! Acum... tot tu ești, doar că nu te recunosc...
Îmi pare rău! De ce? Sincer, nici eu nu știu de ce? Dar... îmi pare rău dacă am făcut ceva nepotrivit sau dacă ți-am greșit cu ceva. Eu pe tine te-am iertat. Dacă ai veni acum și m-ai lua în brațe nu te-aș alunga. Dimpotrivă! Te-aș strânge tare și nu ți-aș mai da drumul niciodată. TU ești omul care m-a schimbat, care m-a înnebunit cu ochii aceia misterioși și căprui. Îți mulțumesc pentru tot și te sărut! Pe obraz! Știu că-ți mai pasă... Simt asta...
Poate e târziu... mult prea târziu... Nu știu. Se spune că TIMPUL vindecă tot, rezolvă orice. Încet, dureros, dar sigur. Nu știu de ce, dar parcă timpul e prea crud cu mine. De ce? Pentru că.. Doare! Încă doare să te văd atât de indiferent și să mă întreb de fiecare dată: De ce? Ei bine..TIMPUL...sper să treacă, sper să te gândești la trecut și să-mi dai un semn. Cât de mic...

Cu dragoste,

a ta A.

„Te duci...” - Mihai Eminescu

Te duci și ani de suferință
N-or să te vază ochii-mi triști,
Înamorați de-a ta ființă,
De cum zâmbești, de cum te miști.
 

Și nu e blând ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tău este
Cu chip de marmură frumos.   

În față farmecul palorii
Și ochi ce scânteie de vii,
Sunt umezi înfiorătorii
De lingușiri, de viclenii.
 

Când mă atingi, eu mă cutremur,
Tresar la pasul tău, când treci,
De-al genei tale gingaș tremur
Atârnă viața mea pe veci.
 

Te duci și rău n-o să-mi mai pară
De-acum de ziua cea de ieri,
Că nu am fost victimă iară
Neînduratelor dureri,
 

C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci
Cu-a gurii dulci suflări fierbinți,
Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci
Ca să mă faci să-mi ies din minți.
 

Puteam numiri defăimătoare
În gândul meu să-ți iscodesc,
Și te uram cu-nverșunare,
Te blestemam, căci te iubesc.
 

De-acum nici asta nu-mi rămâne
Și n-o să am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de mâne,
Ca mâni toți anii s-or urma -
 

O toamnă care întârzie
Pe-un istovit și trist isvor;
Deasupra-i frunzele pustie -
A mele visuri care mor.
 

Viața-mi pare-o nebunie
Sfârșită făr-a fi-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă-n brațe te-am ținut.
 

De-atunci, pornind a lui aripe,
S-a dus pe veci norocul meu -
Redă-mi comoara unei clipe
Cu ani de părere de rău!