„Am înteles”- Viorica Sălăjeanu

Am inteles
Ca nu te pot ajunge;
E-atit amar de drum
In urma ta...
Cand sa te-ajung,
Incet se frange
Si ultima speranta
Ce te cauta...

Si-am inteles
Ca nu ma poti ajunge;
E-atat amar de drum
Si-n urma mea...
Ar trebui sa poti iubi
Si plange
Pentru femeia
Care te-ar avea.

„Poarta sufletului”-Viorica Sălăjeanu

De-as putea rupe tacerea dintre noi !
Dar cum sa ceri iernii flori de mai ?
Ma prinde tristetea si-n taina contemplu...
Aripi albe, mari se desfac -
Poarta sufletului se deschide...
Sunt furtuna, sunt ploaie, sunt soare !

,,A XI-a poruncă''-Ion Minulescu

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

,,De vorbă cu iarna"-Ion Minulescu

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal...
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman...

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi...
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc...

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer... Literatură...
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti...

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!...

„Acuarela”-Ion Minulescu

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,

Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţïnându-se de mână...

:)

Drumul Vietii trebuie parcurs indiferent de ce se intampla!

Invata sa te bucuri de Viata!

Priveste dincolo de nori...

Intrebari...

Ma gandesc uneori la ce va urma dar raman nedumerita. In lumea care traiesc nu stiu ce intrebari sa pun sau sa vorbesc cu ceilalti. E ciudat. Nu stiu daca fac bine ceea ce fac dar asta este. Ma gandesc ca fac lucruri gresite dar imi revin. Nu stiu ce simt si ce simte lumea de langa mine. Nu pot sa imi imaginez o lume muta. In care oamenii sa faca semne pe care, acum, le fac pe la spate, cand barfesc sau comenteaza unele lucruri pe care noi le credem extraordinare. Nu suntem perfecti, deoarece nu ar mai exista sentimente sau diferente intre noi. De multe ori ne ascundem dupa anumite fete de copii inocenti. Oare de ce? Nu stim sa ne comportam real? Ne ascundem dupa un stil care nici macar nu este al nostru. De putine ori putem fi originali.. Dar foarte rar. Nu stim cu suntem, sau ce suntem. Ne gandim la viitor, dar uneori nu realizam ca nu se va intampla. De multe ori ne imaginam lucruri ce multora le par stupide dar pentru noi sunt speciale. Nu trebuie sa spunem celui de langa noi sa se de-a mai incolo. Ne gandim ca se supara, defapt unii gandesc asa. In lumea in care traim nu mai trebuie sa avem acel bun simt, dar totusi, acesta trebuie sa existe uneori. Oare suntem reali? Stim sa spunem cuvinte din suflet? Suntem in stare de o reusita adevarata? Sunt multe alte intrebari. Dar avem raspuns? Nu stim si nu vom sti niciodata.