Timpul...

Dragul meu,

M-am hotărât să-ți scriu. După multe ore în care m-am gândit dacă să fac asta sau nu.. Îmi este dor de tine. Mi-aș fi dorit să fii aici! Cu mine! Pur și simplu. 
Nu știu dacă îți place ”Dragul meu”, dar așa am vrut să-ți spun, pentru că îmi ești drag! Da! Vezi bine! Îmi ești drag! Cândva..ai fost al meu...sau aproape erai. Eram la un pas de fericire...dar nu știu ce s-a întâmplat. Îți amintești de orele în care vorbeam? Orice! Vorbeam ore întregi, nici când eram la masă cu familia nu ne opream! Îmi este dor de...
Îmi este dor de HOL! ”Holul plin de amintiri” e tot acolo. Trec des pe acolo. Doar trec. Îmi este teamă să mă opresc. Dacă mă opresc, doar pentru o secundă, te văd! Îmi amintesc totul. Primele momente timide când ne-am cunoscut și ne-a fost teamă să ne privim în ochi. Primele priviri și zâmbete sincere, simple, pline de emoție și sentimente. Fiecare pas, gest sau vorbă spusă. Fiecare moment în care ne așteptam unul pe altul. Nu a fost așa? Nu cred că am fost pentru tine doar o simplă ”Ea”... Dacă eram..nu era așa acum... Nu îți scriam după atâta timp în care am așteptat să-mi spui adevărul. Să te deschizi așa cum făceai odată! Îți amintești? Nu îți era teamă că o să te judec de lucrurile pe care le gândești. Nu! Erai TU! Acum... tot tu ești, doar că nu te recunosc...
Îmi pare rău! De ce? Sincer, nici eu nu știu de ce? Dar... îmi pare rău dacă am făcut ceva nepotrivit sau dacă ți-am greșit cu ceva. Eu pe tine te-am iertat. Dacă ai veni acum și m-ai lua în brațe nu te-aș alunga. Dimpotrivă! Te-aș strânge tare și nu ți-aș mai da drumul niciodată. TU ești omul care m-a schimbat, care m-a înnebunit cu ochii aceia misterioși și căprui. Îți mulțumesc pentru tot și te sărut! Pe obraz! Știu că-ți mai pasă... Simt asta...
Poate e târziu... mult prea târziu... Nu știu. Se spune că TIMPUL vindecă tot, rezolvă orice. Încet, dureros, dar sigur. Nu știu de ce, dar parcă timpul e prea crud cu mine. De ce? Pentru că.. Doare! Încă doare să te văd atât de indiferent și să mă întreb de fiecare dată: De ce? Ei bine..TIMPUL...sper să treacă, sper să te gândești la trecut și să-mi dai un semn. Cât de mic...

Cu dragoste,

a ta A.

„Te duci...” - Mihai Eminescu

Te duci și ani de suferință
N-or să te vază ochii-mi triști,
Înamorați de-a ta ființă,
De cum zâmbești, de cum te miști.
 

Și nu e blând ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tău este
Cu chip de marmură frumos.   

În față farmecul palorii
Și ochi ce scânteie de vii,
Sunt umezi înfiorătorii
De lingușiri, de viclenii.
 

Când mă atingi, eu mă cutremur,
Tresar la pasul tău, când treci,
De-al genei tale gingaș tremur
Atârnă viața mea pe veci.
 

Te duci și rău n-o să-mi mai pară
De-acum de ziua cea de ieri,
Că nu am fost victimă iară
Neînduratelor dureri,
 

C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci
Cu-a gurii dulci suflări fierbinți,
Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci
Ca să mă faci să-mi ies din minți.
 

Puteam numiri defăimătoare
În gândul meu să-ți iscodesc,
Și te uram cu-nverșunare,
Te blestemam, căci te iubesc.
 

De-acum nici asta nu-mi rămâne
Și n-o să am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de mâne,
Ca mâni toți anii s-or urma -
 

O toamnă care întârzie
Pe-un istovit și trist isvor;
Deasupra-i frunzele pustie -
A mele visuri care mor.
 

Viața-mi pare-o nebunie
Sfârșită făr-a fi-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă-n brațe te-am ținut.
 

De-atunci, pornind a lui aripe,
S-a dus pe veci norocul meu -
Redă-mi comoara unei clipe
Cu ani de părere de rău!

”Leoaică tânără, IUBIREA” - Nichita Stănescu

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

„Plumb” - George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

„Sufletul” - Ana Blandiana

Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afară.
De câte ori nu mi s-a întâmplat
Să descopăr
Suflete goale în iarbă trăgând să moară.
Le luam cu grijă în palmă,
Dar niciodată
Nu găseam destul de repede pe cineva
Să le primească în sine,
Simţeam căuşul palmei gol
Şi-un abur, neatins de frunze, trecea
Bănuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adăposteşte în noi
De Dumnezeu?

,,Emoţie de toamnă" - Nichita Stănescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

A mea prietena

Soarele bate cu putere
Si-mi arunca gandurie rele
Gandul ca intr-o zi voi pleca,
Dar tu vei fi mereu prietena mea.

Departarea nu ne poate desparti,
Caci prietenia e mai mare in fiecare zi.
Tu ai fost si tu vei fi
A mea prietena pana voi muri.

La greu m-ai ajutat,
La bine te-ai bucurat,
Impreuna noi am stat,
Si speranta tu mi-ai dat.

Necazuri si bucurii
Noi am impartit.
Necazuri si bucurii,
Pana cand nu v-om mai fi.